Iubeste-ma astazi....iubeste-ma maine.....

     Fredonez de ceva ore refrenul asta.....si simt ca e un fel de speranta desarta .

Simt cum parca ar fugi de mine si apoi s-ar razgandi pt a se intoarce in fuga in bratele mele. 

Stau pe scaunul de la birou.....pe spatarul caruia obisnuiesti sa-ti asezi meticulos camasa.....Si atunci cand imi rezem capul pt a-mi odihni mintea mirosul tau ma imbratiseaza cu niste brate atat de lungi incat am impresia ca-mi cuprinde tot trupul. Parfumul tau imi aminteste ca nu esti langa mine......Si simt cum lacrimile vor sa dea navala pe obrajii mei. 

.........Si incep din nou sa fredonez....." iar atunci cand noaptea cade iar/ in bratele tale vreau sa ma ascund/ glasul inimii sa-l ascult"...." o mie de ani nu mi-ar ajunge sa te iubesc"......dar.....tu probabil esti prea confunz in deruta ta ca sa observi cum suspin dupa tine......Imi doresc doar sa nu fie prea tarziu pt noi doi.

De ce?

Atunci cand trebuie sa dam sfaturi, in orice domeniu, multi dintre noi, ne pricep de minune. Daca suntem atat de buni la teorie.....de ce oare practica este atat de dificila? De ce nu ne putem sfatui pe noi insine?De ce suntem construiti astfel incat in cazul nostru parca toate sfaturile alea bune oferite cuiva se pierd asa .....ca ceata risipita?

Nu am sa-L includ pe Bunul Dumnezeu in toata galeata asta de intrebari.....in cazul asta nici nu ar mai trebui sa intreb...Multe tristeti ne apasa....si poate din ce in ce mai multe in lumea asta dornica de puttere. Dar nu au nicio legatura cu divinitatea...ni le provocam singuri pentru ca apoi sa-L intrebam pe bietul Dumnezeu " de ce?"...

In fine....esenta acestui mesaj al meu este: Atata timp cat putem consola pe altii......de ce nu o putem face cu noi insine?.....Ce bine ar fi sa ma iau singura in brate si sa-mi zic" hai lasa ca nu-i capat de lume.....ai sa vezi ca-ti trece".....si sa ma mangai pe crestet. ma rog;))....in cazul asta probabil ca maica-mea m-ar duce la un control psihologic.

Mda....deci?

Cescuta de ceai

 

Intr-o zi, mama mea era plecata si tatal meu trebuia sa aiba grija de mine.
Aveam poate 2 sau 2 ani si jumatate. 
Primisem cadou de curand un set de "cescute de ceai" si erau jucariile mele favorite. 
Tata era in sufragerie si citea ziarele de seara cand eu i-am adus o cescuta de "ceai", care de fapt era doar apa. 
Dupa cateva cesti de "ceai" si multe laude pentru un ceai asa de bun, mama s-a intors acasa.
Tata a i-a spus sa astepte si ea in sufragerie sa ma vada pe mine cum ii aduc lui o ceasca de "ceai", pentru ca eram "atat de draguta!" 
Mama a asteptat si bineinteles ca eu am aparut in sufragerie cu inca o cescuta de "ceai" pentru tata, iar ea l-a privit cum o bea toata. 
Apoi i-a spus (cum doar o mama poate sti...):
"Te-ai gandit oare ca singurul loc unde ea poate sa ajunga sa ia apa este toaleta?"